Căderea lunii

Astăzi răspundem la o întrebare veche, foarte

Științifică și importantă: ce se întâmplă dacă luna se prăbușește pe pământ? este mai interesant și mai ciudat decât probabil crezi.

Să începem cu elementele de bază

Știm că gravitația Pământului trage totul spre el, inclusiv Luna, dar, într-un fel, rămâne sus, ca și cum ar fi suspendat de o forță opusă. Dar nu există nicio altă forță care să contracareze gravitația - în schimb, trucul de a rămâne sus este o mișcare „în lateral”, pe care o numim o orbită. Vedeți orbite în fiecare zi: atunci când aruncați o minge, aceasta face o orbită mică. Singura diferență dintre orbita acelei mingi și cea a lunii este că mingea lovește în cele din urmă solul. Practic, motivul este viteza. Dacă ai putea să-ți arunci mingea suficient de repede, s-ar îndoi în jurul lumii și s-ar întoarce la tine. Dacă nu exista aer care să o încetinească, ar putea orbita pentru totdeauna. Și asta face luna: cade lateral în jurul Pământului, foarte rapid, fără ca aerul să o încetinească. Orbitează în jurul Pământului la fiecare 27 de zile, la 3600 km/h.

Așadar, ca Luna să se oprească pe orbita sa și să se prăbușească pe Pământ, ar încălca mai multe legi ale fizicii decât avem timp să explicăm. Așadar, cum o prăbușim pe Pământ? Pe scurt, pentru a schimba orbita unui obiect, trebuie să-i schimbați viteza, care se schimbă unde îl duce gravitația. Dar chiar și schimbările mici necesită forțe enorme, motiv pentru care toate obiectele mari din sistemul solar sunt atât de stabile în zilele noastre. Conform științei, luna este mare și foarte masivă. Chiar și aprinderea miliardelor de motoare de rachetă pe toată suprafața sa abia ar mișca Luna. Se pare că nimic altceva decât magie va face să cadă luna. Așa că vom folosi o vrajă magică care încetinește luna atât de mult încât își schimbă orbita și se îndreaptă spre Pământ. Pentru a profita la maximum de experiență, luna va avea nevoie de exact un an înainte să atingă Pământul. Gata? 3 2 1. Luna 1.

În primele zile, nimic nu se schimbă cu adevărat. Luna devine puțin mai strălucitoare și oamenii de știință devin confuzi, dar noi restul nu observăm nimic diferit. Singurul efect real observabil al lunii pe Pământ sunt mareele. Mareele există deoarece, în timp ce Pământul trage luna, gravitația lunii trage înapoi pe Pământ. Deoarece forța gravitației devine mai slabă cu distanța, diferite părți ale Pământului simt o atracție ușor diferită. Ceea ce face ca Pământul, în special oceanele, să se umfle când luna este deasupra lor și să se contracte puțin pe părțile laterale când nu este. Pe măsură ce Pământul se rotește în fiecare zi sub Lună, influența lunii fluctuează, determinând creșterea și scăderea nivelului apei oceanelor cu aproximativ jumătate de metru de două ori pe zi. Dar odată ce luna se apropie din ce în ce mai mult, marea înaltă crește în fiecare zi. La început abia vizibil, în decurs de o lună, luna a parcurs jumătate din distanța până la Pământ, iar mareele oceanice au crescut la 4 metri. În fiecare zi vine valul mare și valurile inundă orașele de coastă.

Și nu se vede un sfârșit. Pe măsură ce Luna se apropie din ce în ce mai mult, mareele cresc din ce în ce mai sus, inundând un alt oraș și mai multe ținuturi locuite cu apă sărată în fiecare zi. Luna 2. Până la sfârșitul lunii a doua, Luna a acoperit două treimi din distanța până la Pământ, iar infrastructura globală se prăbușește pe măsură ce mareele cresc peste zece metri, deplasând până la un miliard de oameni care se întâmplă să trăiască în apropierea coastelor. Pe măsură ce porturile devin inoperabile, transportul se oprește.

Nu numai că va încetini livrarea produselor

Kurzgesagt, ci și lucruri mai puțin interesante, cum ar fi mâncarea.

Comunicațiile globale intră în dezordine – 95% dininternet este transportat de cabluri care traversează oceanul și, deși pe acestea nu le deranjează în mare parte apa, terminalele lor de pe uscat o fac. Traiul în interior nu garantează nici siguranța, forajele de maree fac ca râurile să curgă înapoi, transportând apa sărată pentru a contamina rezervele de apă de suprafață și subterană. Urmează lipsuri de gaze, deoarece rafinăriile de petrol din apropierea coastei sunt abandonate. Țările rămân cu proviziile pe care le aveau pe rafturi și va începe raționalizarea strictă.

În orașe, haosul domnește în orele de dezordine a mareei joase,în timp ce supraviețuitorii se refugiază în înălțimi când apa revine. Luna 3. Trei luni și Luna este suficient de aproape pentru a perturba comunicațiile și sateliții de navigație. Deși, în mod normal, este mult prea îndepărtat pentru ca gravitația sa să cauzeze probleme majore sateliților noștri, cu cât se apropie, cu atât orbitele lor devin mai deformate. Pe măsură ce combustibilul lor pentru corecțiile orbitale se epuizează, sateliții scapă de sub control. Luna 4 și 5. Pe Pământ, mareele cresc rapid până la aproximativ 30 de metri și vor atinge 100 m înălțime în câteva săptămâni scurte. La mareea joasă, oceanul se retrage cu sute de kilometri, expunând platforma continentală ca niște deșerturi vaste, în timp ce la mareele mari, pereții de apă îneacă agricultura, casele și zgârie-norii. Și acum, după aproape cinci luni, apocalipsa și-a încheiat actul de încălzire. Deoarece oceanele au în medie doar 3 kilometri adâncime, mareele au atins maximul.

Până în prezent, apa din oceane putea curge, absorbind cea mai mare parte a forței gravitaționale a lunii, dar acum Pământul însuși simte cu adevărat strângerea lunii care se apropie mereu. Acestea nu sunt atât de mult maree de „apă”, ci maree de „stâncă.” Strângerea planetei, combinată cu greutatea de cvintilioane de tone de apă care stropește pe și de pe plăcile tectonice, creează stresuri enorme dedesubt și începe să provoace cutremure de magnitudine și intensitate. Este imposibil să spunem cât de grave ar putea fi aceste cutremure sau unde au loc, dar ca un copil care sare în patul până când se rupe, nu poate ieși bine. Forțele puternice ale mareelor duc la vulcanism pe e planete și luni. Pe Pământ, strângerea planetei perturbă rezervoarele de magmă din interiorul scoarței, declanșând erupții considerabile, care modifică clima în Chile, Noua Zeelandă, Yellowstone și în alte părți. Între timp, privită cu răbdare deasupra este Luna. Încă nu-i mai mare pe cer decât un nor mic. Pe o rază de 75.000 km de Pământ, este suficient de strălucitor pentru a ilumina cerul nopții ca amurgul. Luna 6 și 7. După o jumătate de an, luna intră în spațiul ocupat cândva de sateliți geosincroni, unde orbitează în jurul Pământului la fiecare 24 de ore.

Se pare că plutește într-un singur loc de pe cer, nemișcat, parcurgând un set complet de faze în fiecare zi, dar vizibil doar pentru jumătate de planetă. Cu Luna „staționară” deasupra Pământului, mareele par să înghețe pe loc – jumătate din lume inundată, jumătate cu apa ei aparent înapoiată în mare, de parcă Pământul își ține respirația pentru a se pregăti pentru ce este mai rău. Pe măsură ce luna se scufundă și mai mult, s-ar putea să vă întrebați dacă gravitația ei l-ar învinge pe Pământul, trăgându-vă în sus și punând capăt suferinței? Din fericire nu. Gravitația de la suprafața Pământului este de aproximativ 6 ori mai puternică decât cea a Lunii, așa că, chiar dacă luna ar pluti chiar deasupra ta, ai rămâne totuși pe Pământ. Pe Lună lucrurile stau însă diferit: partea apropiată a Lunii este mai puternic afectată de gravitația Pământului, așa că în următoarele câteva luni, aceasta începe să se întindă spre Pământ, într-un fel de ou, declanșând cutremure adânci în timp ce roca se îndoaie și își schimbă forma. Deși abia se observă acum, acest „squish” va crește la sute de kilometri în câteva luni. Luna 8 - 11. În acest moment, apocalipsa a sosit și putem rezuma lunile dinaintea prăbușirii ca „toată lumea rămasă se simte foarte rău”. Mareele care mătură Pământul încetinesc și apoi își inversează direcția deoarece Luna orbitează acum Pământul mai repede decât se rotește.

Planeta va experimenta o abundență de cutremure

Și vulcanism.

Cantități masive de aerosoli vulcanici se ridică

Sus în stratosferă, suficient de strălucitoare pentru a reflecta lumina soarelui înapoi în spațiu.

Ceea ce trece puțină lumină este roșu ruginiu și este diminuat periodic de eclipsele zilnice. Rezultatul este o răcire globală rapidă, cu ploi acide și zăpadă de vară ucigând chiar și cele mai rezistente plante. Timpul se scurge pentru civilizație. Miliarde au pierit, în timp ce o lună în formă de ou se apropie. Să ne pregătim pentru marea finală. Luna 12. În sfârșit, la sfârșitul anului, luna a atins limita Roche. Acesta este punctul în care atracția gravitațională a Pământului asupra Lunii este mai puternică decât gravitația proprie a Lunii. Lucrurile de pe suprafața lunară încep să cadă spre Pământ și, în momentul în care traversează 10.000 de km, întreaga lună se dezintegrează în bucăți, transformându-se într-un sistem masiv de inele în jurul Pământului.

Din fericire, dezintegrarea Lunii înseamnă că suferința de pe Pământ s-a încheiat. Nicio Lună înseamnă că natura apocaliptică generală a lucrurilor se oprește. Oceanele se retrag, curgând de pe uscat pentru ultima dată. Orice supraviețuitor este tratat cu o priveliște a arcadelor uriașe care se întind pe cer, sclipind în lumina soarelui, luminând cerul nopții mai strălucitor decât ar putea vreodată orice lună plină, în timp ce ploile de meteoriți de praf de lună umplu cerul. Este greu de spus ce se întâmplă în continuare, dar liniștea poate fi de scurtă durată.